În implantologie, alegerea unui sistem implantar nu este o decizie de brand, ci o decizie care trebuie susținută prin date clinice, parametri obiectivi și rezultate observate în contexte terapeutice variate. Rata de supraviețuire implantară, stabilitatea măsurată prin ISQ, nivelul osului marginal, osteointegrarea și comportamentul protetic în timp sunt reperele care permit evaluarea performanței reale a unui sistem implantar.
În practica clinică, aceste date devin relevante doar atunci când sunt interpretate în contextul protocolului utilizat: tipul restaurării, calitatea și volumul osos, momentul inserării, designul protetic, încărcarea funcțională și monitorizarea pe termen lung. De aceea, analiza studiilor nu urmărește doar confirmarea unor procente de supraviețuire, ci înțelegerea modului în care implanturile se comportă în situații clinice diferite — de la reabilitări fixe și full-arch, până la inserare imediată post-extracțională și cazuri cu atrofie maxilară posterioară.
În continuare sunt analizate șase studii relevante care includ implanturi Dentium sau protocoale clinice în care sistemele Dentium au fost utilizate.
1. Studiu retrospectiv clinic pe 5 ani privind implanturile Dentium
Titlul studiului: A 5-year retrospective clinical study of the Dentium implants | Publicație: The Journal of Advanced Prosthodontics | An: 2011 | Sursă studiu AICI
Primul studiu analizat este o cercetare retrospectivă publicată în The Journal of Advanced Prosthodontics în 2011. Studiul a inclus 95 de pacienți tratați cu 249 de implanturi Dentium, urmăriți pe o perioadă de aproximativ 5,1 ani. Relevanța acestui studiu vine din faptul că evaluează comportamentul implanturilor în condiții clinice reale, pe o perioadă suficient de lungă pentru a observa atât eșecurile precoce, cât și stabilitatea după încărcare.
Rezultatul central al studiului este rata cumulativă de supraviețuire la 5 ani, raportată la 97,37%. Din totalul celor 249 de implanturi, cinci au eșuat, iar patru dintre acestea au fost pierdute înainte de încărcare, ceea ce indică o concentrare a eșecurilor în etapa precoce a tratamentului. Studiul menționează, de asemenea, că supraviețuirea implantară a fost asociată statistic cu mai mulți factori clinici și sistemici, precum prezența bolilor sistemice, fumatul, cauza pierderii dentare, arcada tratată, clasificarea Kennedy și designul protetic.
Un alt parametru important analizat a fost nivelul osului marginal. La evaluarea radiologică, implanturile rămase în funcție la 5 ani nu au prezentat semne persistente de radiotransparență peri-implantară. Pierderea osoasă anuală medie raportată a fost de 0,18 mm pe fața mezială și 0,19 mm pe fața distală după încărcare. Aceste valori sunt relevante clinic deoarece se situează sub pragul de 0,2 mm/an frecvent utilizat ca reper pentru stabilitatea osoasă după primul an de funcție.
Complicațiile raportate au fost reduse. Studiul menționează complicații legate de peri-implantită în aproximativ 2% dintre cazuri, iar complicațiile mecanice au fost rare. Au fost raportate fracturi ale șuruburilor de bont și complicații protetice precum fracturi ale fațetării din rășină sau porțelan, însă acestea au fost gestionabile clinic.
Din punct de vedere clinic, acest studiu susține predictibilitatea implanturilor Dentium pe termen mediu, cu o rată de supraviețuire ridicată și cu un control bun al pierderii osoase marginale. Totodată, rezultatele arată că succesul implantar nu depinde exclusiv de implant, ci și de statusul pacientului, designul protetic și contextul clinic în care este utilizat sistemul.
2. Studiu clinic randomizat: „Reabilitarea crestelor maxilare posterioare atrofice prin restaurări fixe versus proteze mobilizabile asistate de implant”
Titlul studiului: Rehabilitation of distal extension maxillary ridges with fixed and removable implant-supported prostheses: Preliminary 12-month randomized clinical trial | Publicație: Clinical Implant Dentistry and Related Research | An: 2023 | Sursă studiu AICI
Al doilea studiu este un studiu clinic randomizat, publicat în Clinical Implant Dentistry and Related Research în 2023. Cercetarea a evaluat rezultatele clinice ale restaurărilor fixe și mobilizabile asistate de implant în reabilitarea crestelor maxilare posterioare atrofice cu edentație distală. Au fost incluși 54 de pacienți, randomizați în trei grupuri egale, fiecare cu 18 participanți.
Grupul SLF a fost tratat cu restaurări fixe susținute de trei implanturi lungi, inserate după augmentare sinusală. Grupul SF a primit restaurări fixe susținute de un implant lung și două implanturi scurte. Grupul OD a fost tratat cu proteze parțiale mobilizabile asistate de un singur implant lung, plasat mezial față de sinusul maxilar. Studiul a urmărit parametri precum indicele de placă modificat, indicele gingival modificat, adâncimea pungilor, stabilitatea implantară, pierderea osoasă crestală și satisfacția pacientului la 12 luni.
Rezultatele raportate arată rate de supraviețuire diferite între grupuri: 96,8% pentru grupul SLF, 92,4% pentru grupul SF și 84,6% pentru grupul OD. Acest aspect este important deoarece nu indică doar performanța implantului, ci și influența protocolului protetic asupra rezultatelor. Restaurările fixe, fie susținute de implanturi lungi asociate cu sinus lift, fie de combinația implant lung–implanturi scurte, au fost asociate cu stabilitate implantară mai bună și cu pierdere osoasă crestală mai redusă decât protezele mobilizabile asistate de un singur implant.
Studiul arată că grupurile fixe au înregistrat valori mai ridicate ale stabilității implantare comparativ cu grupul OD, iar grupul OD a înregistrat cea mai mare pierdere osoasă crestală. În materialul tău, diferența a fost sintetizată prin valori aproximative de 65 ISQ pentru restaurările fixe versus 55 ISQ pentru soluțiile mobilizabile, respectiv 0,20 mm pierdere osoasă în grupurile fixe versus 0,52 mm în grupul mobilizabil. Această direcție este coerentă cu concluzia studiului: restaurările fixe au fost asociate cu stabilitate implantară crescută, pierdere osoasă redusă și satisfacție mai mare a pacientului, comparativ cu protezele parțiale mobilizabile asistate de implant.
O nuanță importantă este că grupul cu proteză mobilizabilă a prezentat, conform abstractului, un profil mai favorabil al sănătății țesuturilor moi peri-implantare și o satisfacție mai mare legată de chirurgie, vindecare și igienizare. Această observație este utilă clinic, deoarece arată că alegerea protocolului trebuie făcută în funcție de obiectivul terapeutic: stabilitate biomecanică și performanță fixă versus intervenție mai puțin invazivă și igienizare mai facilă.
Interpretarea clinică este clară: în maxilarul posterior atrofic, restaurările fixe pe suport implantar multiplu oferă avantaje biomecanice relevante. Totuși, studiul nu trebuie interpretat ca o simplă comparație de brand, ci ca o demonstrație a modului în care distribuția suportului implantar, numărul implanturilor și tipul restaurării influențează stabilitatea și conservarea osoasă.
3. Studiu clinic: „Evaluare radiologică la 5 ani a modificărilor osoase peri-implantare în restaurările All-on-4”
Titlul studiului: Five years of radiographic evaluation for the peri-implant bone changes of all-on-four implant prostheses constructed from different framework materials using different digital construction techniques | Publicație: BMC Oral Health | An: 2024 | Sursă studiu AICI.
Al treilea studiu, publicat în BMC Oral Health în 2024, analizează modificările osoase peri-implantare la pacienți cu restaurări mandibulare All-on-4, în funcție de materialul și tehnologia de fabricație a infrastructurii protetice. Studiul este retrospectiv și a inclus 36 de pacienți de sex masculin, împărțiți în trei grupuri de câte 12 pacienți. Toți pacienții au fost tratați cu patru implanturi mandibulare Dentium Superline II, cu două implanturi anterioare drepte și două implanturi posterioare angulate distal la 30 de grade, conform distribuției All-on-4.
Grupurile au fost definite în funcție de materialul infrastructurii: grupul PK a inclus pacienți cu infrastructuri frezate din blocuri PEEK, grupul PSM a inclus pacienți cu infrastructuri frezate din blocuri de soft metal Co-Cr, iar grupul SLM a inclus infrastructuri realizate prin fabricație aditivă, folosind tehnologia selective laser melting. Obiectivul studiului a fost evaluarea nivelului osos circumferențial peri-implantar după cinci ani, utilizând CBCT.
Metodologia este relevantă prin faptul că evaluarea osoasă nu s-a limitat la radiografii bidimensionale. Nivelurile osoase verticale și orizontale au fost măsurate pe toate fețele implantului, prin imagistică CBCT, ceea ce permite o apreciere mai detaliată a modificărilor peri-implantare. Studiul a analizat vertical bone loss și horizontal bone loss în funcție de timp, grup, poziția implantului și interacțiunea dintre acești factori.
Rezultatele au arătat că pierderea osoasă verticală a crescut semnificativ în timp în toate grupurile și că au existat diferențe semnificative între materialele de infrastructură. Grupul PEEK a prezentat cele mai mari valori ale pierderii osoase verticale, în timp ce grupurile metalice au prezentat rezultate mai favorabile, cu variații între pozițiile anterioare și posterioare ale implanturilor. Pentru implanturile anterioare, grupul PSM a înregistrat cea mai mică pierdere osoasă verticală, iar pentru implanturile posterioare, grupul SLM a înregistrat cele mai reduse valori.
În ceea ce privește pierderea osoasă orizontală, studiul a arătat o creștere semnificativă după 5 ani pentru implanturile anterioare și posterioare în toate grupurile. Rezultatele au variat în funcție de material și poziția implantului: pentru implanturile anterioare, grupul SLM a avut cele mai mici valori ale pierderii osoase orizontale, iar pentru implanturile posterioare, grupul PSM a înregistrat cele mai mici valori.
Este important ca acest studiu să fie interpretat corect: nu este un studiu care compară Dentium cu alte sisteme implantare, ci un studiu care evaluează modul în care materialul infrastructurii și tehnologia de fabricație influențează modificările osoase peri-implantare în reabilitările All-on-4 realizate pe implanturi Dentium Superline II. Concluzia autorilor este că toate tipurile de infrastructuri analizate au prezentat modificări osoase verticale și orizontale semnificative după 3 și 5 ani și că este necesară monitorizare periodică, mai ales pentru anumite tipuri de infrastructuri.
Interpretarea clinică este că, în reabilitările full-arch, stabilitatea osoasă nu depinde exclusiv de implant, ci și de materialul infrastructurii, rigiditatea sistemului protetic, pasivitatea adaptării și distribuția forțelor. Pentru medic, acest studiu este valoros deoarece mută discuția de la „implant” la „sistem terapeutic complet”: implant, poziționare, design protetic, material, tehnologie de fabricație și follow-up.
4. Studiu experimental și clinic: „Biocompatibilitatea implanturilor din titan tratate prin tehnologia SLA”
Titlul studiului: The biocompatibility of SLA-treated titanium implants | Publicație: Biomedical Materials | An: 2008 | Sursă studiu AICI.
Al patrulea studiu analizează biocompatibilitatea implanturilor din titan tratate prin tehnologia SLA, combinând observații experimentale și clinice. Studiul a inclus 164 de implanturi inserate la 52 de pacienți, cu o perioadă medie de urmărire de 15,2 luni.
Rezultatele raportate indică o rată de supraviețuire de 98,7%, asociată cu o pierdere osoasă marginală de aproximativ 0,28 mm. Aceste valori sugerează un comportament clinic stabil în fazele timpurii după inserarea implantului.
Din punct de vedere al caracteristicilor suprafeței, tratamentul SLA generează o topografie specifică, caracterizată prin microcavități de aproximativ 1–2 μm și o rugozitate controlată. Această structură favorizează interacțiunea dintre suprafața implantului și țesutul osos, contribuind la stabilitatea biologică a implantului.
Interpretarea clinică a acestor rezultate indică faptul că suprafața SLA susține procesele biologice implicate în integrarea implantului și contribuie la predictibilitatea rezultatelor în practica clinică. Studiul oferă, astfel, o bază biologică pentru performanța observată în studiile clinice pe termen mediu și lung.
5. Studiu clinic randomizat: „Sinus lift închis și restaurări protetice fixe versus supraproteze asistate de implant în managementul crestelor maxilare posterioare atrofice cu extensie distală”
Titlul studiului: Closed sinus lift and fixed prostheses versus implant-assisted overdentures in management of atrophied distal extension maxillary ridges: A one-year randomized clinical trial | Publicație: The Journal of Prosthetic Dentistry | An: 2024 |
Sursă studiu AICI.
Al cincilea studiu este un studiu clinic randomizat care compară două abordări în managementul crestelor maxilare posterioare atrofice cu extensie distală: sinus lift închis asociat cu restaurări fixe și supraproteze asistate de implant. Studiul a inclus 40 de pacienți, împărțiți în două grupuri. Grupul CSL a fost tratat prin sinus lift închis, trei implanturi și restaurare fixă, iar grupul IOD a primit o proteză mobilizabilă asistată de un implant. Perioada de urmărire a fost de 12 luni.
Rezultatul privind supraviețuirea implantară a fost foarte bun: 100% în ambele grupuri. Totuși, diferențele relevante apar la nivelul stabilității implantare, pierderii osoase marginale și calității vieții. În grupul CSL, valorile ISQ au rămas stabile, aproximativ de la 64 la 65, în timp ce în grupul IOD s-a observat o scădere, aproximativ de la 60 la 54. Această diferență sugerează un comportament biomecanic mai stabil în cazul restaurării fixe pe suport multiplu.
Pierderea osoasă marginală a fost, de asemenea, diferită între grupuri. Datele disponibile indică valori de aproximativ 0,40 mm la 12 luni în grupul CSL, comparativ cu aproximativ 0,77 mm în grupul IOD. Diferența este relevantă clinic, deoarece arată că, deși ambele variante pot obține supraviețuire implantară pe termen scurt, modul de distribuție a forțelor și tipul restaurării influențează nivelul osului marginal.
Studiul raportează și o calitate a vieții mai bună pentru pacienții cu restaurări fixe. Acest aspect este important deoarece succesul tratamentului implanto-protetic nu se limitează la supraviețuirea implantului. Pentru pacient, funcția, confortul, stabilitatea restaurării, masticația și percepția asupra tratamentului contribuie la rezultatul final.
Interpretarea clinică este că restaurările fixe pe implanturi multiple oferă un avantaj biomecanic în maxilarul posterior atrofic, prin distribuția mai eficientă a încărcărilor și reducerea micro-mișcărilor. În același timp, soluțiile mobilizabile asistate de implant pot avea indicații în cazuri selectate, mai ales când se urmăresc soluții mai puțin invazive sau cu igienizare mai facilă. Studiul susține însă ideea că, pentru predictibilitate biomecanică și control al osului marginal, restaurările fixe pe suport multiplu au avantaje clinice clare.
6. Studiu clinic: „Compararea stabilității implanturilor dentare inserate imediat în alveole post-extracționale molare”
Titlul studiului: Comparison of the stability of immediate dental implant placement in fresh molar extraction sockets in the maxilla and mandible: a controlled, prospective, non-randomized clinical trial | Publicație: International Journal of Oral and Maxillofacial Surgery | An: 2025 | Sursă studiu AICI.
Al șaselea studiu, publicat în International Journal of Oral and Maxillofacial Surgery, evaluează stabilitatea implanturilor inserate imediat în alveole molare post-extracționale, comparând rezultatele în maxilar și mandibulă. Studiul are un design controlat, prospectiv, non-randomizat și a inclus 30 de pacienți cu molari irecuperabili, pentru care s-a indicat inserarea imediată a implantului. Procedura a fost realizată cu ghid chirurgical și kit de chirurgie ghidată, iar stabilitatea a fost măsurată prin ISQ imediat după inserare și pe parcursul a 24 de săptămâni.
Rezultatele arată o stabilitate primară ridicată, cu valori medii ISQ peste 70 atât în maxilar, cât și în mandibulă. Valorile raportate au fost 73,98 ± 5,40 pentru maxilar și 73,59 ± 6,74 pentru mandibulă, fără diferență semnificativă imediat post-inserare. În maxilar, stabilitatea a scăzut la 2 și 4 săptămâni, apoi a crescut gradual, ceea ce corespunde tranziției biologice dintre stabilitatea primară mecanică și stabilitatea secundară biologică.
Studiul arată că inserarea imediată în regiunea molară, atunci când este realizată prin chirurgie ghidată și cu obținerea unei stabilități primare adecvate, poate oferi valori ISQ favorabile pe parcursul vindecării. La 24 de săptămâni, valorile medii ISQ au fost mai mari în regiunea molară mandibulară comparativ cu maxilarul, diferența fiind semnificativă statistic.
Interpretarea clinică este că inserarea imediată post-extracțională în zona molară poate fi predictibilă, dar nu trebuie privită ca un protocol universal. Rezultatele favorabile depind de selecția cazului, volumul și calitatea osului rezidual, controlul poziției tridimensionale, stabilitatea primară și respectarea protocolului chirurgical. Datele arată că ISQ-ul este un instrument valoros pentru monitorizarea stabilității în fazele timpurii și pentru evaluarea momentului potrivit pentru încărcare.
Ce arată împreună aceste studii
Analizate împreună, cele șase studii conturează o imagine coerentă asupra performanței implanturilor Dentium și asupra factorilor care influențează rezultatul final în implantologie. Primul studiu oferă o perspectivă pe termen mediu, cu o rată cumulativă de supraviețuire de 97,37% la 5 ani și pierdere osoasă marginală anuală de 0,18–0,19 mm după încărcare. Al patrulea studiu explică baza biologică a acestor rezultate, prin efectele suprafeței SLA asupra osteointegrării. Studiile al doilea și al cincilea arată că protocolul protetic influențează decisiv stabilitatea și osul marginal, restaurările fixe pe suport multiplu având avantaje biomecanice față de soluțiile mobilizabile în maxilarul posterior atrofic. Studiul All-on-4 atrage atenția asupra rolului infrastructurii protetice și al materialului în distribuția forțelor, iar studiul privind inserarea imediată evidențiază importanța stabilității primare și a protocolului chirurgical.
Mesajul clinic central este că performanța implantară nu poate fi redusă la un singur procent de supraviețuire. Ea trebuie interpretată printr-un ansamblu de factori: suprafața implantului, designul conexiunii, stabilitatea primară, încărcarea protetică, materialul infrastructurii, distribuția forțelor și monitorizarea în timp. În acest cadru, datele disponibile pentru sistemele Dentium indică un profil de performanță caracterizat prin supraviețuire ridicată, stabilitate biologică și comportament predictibil în contexte clinice variate.
