În implantologie, ne gândim adesea la etapele tratamentului ca la un parcurs clar delimitat: mai întâi augmentarea osoasă, cunoscută frecvent și ca „adiție de os”, apoi vindecarea, iar ulterior inserarea implantului. Există însă situații în care aceste etape pot fi aduse mai aproape una de cealaltă.
În anumite situații clinice, augmentarea 3D a crestei alveolare poate fi realizată concomitent cu plasarea implantului, reducând numărul de intervenții și durata tratamentului. Această abordare este posibilă atunci când există suficient os rezidual pentru obținerea unei stabilități primare și când defectul permite o reconstrucție tridimensională controlată. Rezultatul depinde de selecția atentă a cazului, de managementul corect al țesuturilor moi, de designul adecvat al lamboului și de utilizarea unei membrane sau a unor tehnici de stabilizare potrivite. În esență, vorbim despre refacerea volumului osos pierdut și inserarea implantului în aceeași intervenție.
În practică însă, diferența dintre o simplă augmentare osoasă realizată simultan și o augmentare 3D reală este semnificativă. În cazurile complexe, volumul trebuie reconstruit în mai multe direcții, iar controlul stabilității și al vindecării devine esențial.
Pentru medicii care își doresc să înțeleagă în ce măsură această abordare poate fi integrată în practica de zi cu zi și cum poate fi controlată în mod predictibil, workshopul susținut de Dr. Ramon Gomez Meda, din cadrul ediției a XI-a ImplantoDays 2026, propune o abordare practică a augmentării 3D a crestei alveolare cu plasarea simultană a implantului. Structurat în jurul ideii de eficiență clinică, atelierul urmărește etapele esențiale ale intervenției, de la gestionarea țesuturilor moi și designul lamboului, până la selecția membranei, utilizarea dispozitivelor de fixare și prevenirea complicațiilor, într-un cadru aplicat, orientat către deciziile reale din cabinet.
Idei principale:
● Deficitul osos este frecvent în implantologie și influențează direct posibilitatea de a obține rezultate stabile pe termen lung.
● Augmentarea 3D a crestei alveolare permite reconstruirea volumului osos în mai multe direcții, pentru a susține poziția corectă a implantului.
● În anumite situații, implantul poate fi plasat simultan cu augmentarea, reducând numărul intervențiilor și durata tratamentului.
● Stabilitatea primară a implantului și controlul țesuturilor moi sunt esențiale pentru succesul acestei abordări.
● Integrarea etapelor într-o singură intervenție necesită selecție atentă a cazurilor și experiență clinică.
● Tehnica poate crește eficiența tratamentului, atunci când este aplicată în condițiile potrivite și cu un protocol bine controlat.
● Principiile și deciziile clinice implicate sunt analizate aplicat în workshopul susținut de Dr. Ramon Gomez Meda, în cadrul ImplantoDays 2026.
Scanere intraorale digitale
După pierderea unui dinte, modificările de la nivelul crestei alveolare apar mai repede decât ne-am aștepta. Procesul de resorbție osoasă începe devreme și continuă progresiv, afectând atât lățimea, cât și înălțimea osului. În timp, conturul inițial se pierde, iar volumul disponibil devine insuficient pentru o inserare predictibilă a implantului.
Această schimbare influențează direct planificarea tratamentului. În multe situații, osul rămas nu oferă stabilitatea necesară sau nu permite poziționarea implantului într-o zonă favorabilă din punct de vedere protetic. În zonele frontale, unde fiecare detaliu contează, pierderea volumului osos se reflectă imediat în profilul țesuturilor moi și în rezultatul estetic final.
Din acest motiv, augmentarea osoasă apare frecvent în planul de tratament, ca o etapă necesară pentru reconstruirea suportului pierdut. Intervenția urmărește refacerea volumului și crearea unui cadru stabil pentru inserarea implantului, într-o poziție care să susțină atât funcția, cât și estetica. În literatura de specialitate sunt raportate câștiguri osoase semnificative, de ordinul câtorva milimetri, obținute prin tehnici moderne de augmentare, însă aceste proceduri sunt însoțite de o variabilitate a complicațiilor care trebuie luată în considerare în planificarea tratamentului. [1][2][3]
Pe măsură ce resorbția postextracțională este recunoscută ca un fenomen constant, augmentarea osoasă devine o parte firească a implantologiei moderne, integrată încă din faza de planificare a cazului.
De ce abordarea clasică prelungește tratamentul
În abordarea tradițională, reconstrucția volumului osos și inserarea implantului sunt realizate în etape separate, fiecare urmată de o perioadă de vindecare. De regulă, augmentarea este efectuată prima, iar după câteva luni, când grefa s-a integrat, se poate trece la inserarea implantului și la etapele protetice.
Acest mod de lucru oferă control asupra fiecărei intervenții, însă extinde durata totală a tratamentului. În funcție de complexitatea cazului, intervalul dintre prima intervenție și restaurarea finală ajunge frecvent la câteva luni suplimentare. Pentru pacient, acest parcurs înseamnă mai multe intervenții și o așteptare mai lungă până la obținerea rezultatului final.
Pe parcurs, apar și variabile care pot influența evoluția cazului. Vindecarea grefei, remodelarea osoasă și răspunsul țesuturilor pot modifica planul inițial. În unele situații, volumul obținut necesită ajustări ulterioare sau completări pentru a susține poziția ideală a implantului.
În acest context, interesul pentru abordările care reunesc augmentarea osoasă și plasarea implantului în aceeași intervenție a crescut treptat. Reducerea numărului de etape și scurtarea duratei tratamentului devin obiective tot mai relevante, mai ales atunci când pot fi obținute fără a afecta stabilitatea și predictibilitatea rezultatului.
Când este posibilă augmentarea 3D cu plasarea simultană a implantului
Decizia de a integra augmentarea 3D a crestei alveolare cu plasarea simultană a implantului apare, în practică, în contextul unor compromisuri controlate. Obiectivul rămâne obținerea unei poziții corecte a implantului, într-un volum osos stabil, cu un risc cât mai redus în etapa de vindecare.
Un element central în această decizie este modul în care poate fi obținută și menținută stabilitatea implantului. În cazurile favorabile, implantul se ancorează în osul rezidual disponibil, iar augmentarea completează volumul necesar în jurul acestuia. Această relație dintre osul existent și cel augmentat influențează direct predictibilitatea integrării.
Geometria defectului devine, astfel, un factor decisiv, uneori mai relevant decât dimensiunea lui în sine. Defectele care permit crearea unui spațiu protejat și stabil în jurul implantului oferă condiții mai bune pentru regenerare osoasă. În acest context, diferite tehnici de reconstrucție tridimensională pot fi utilizate pentru a crea și menține acest spațiu. Abordări precum tehnica de tip „shell”, bazată pe utilizarea unor plăci corticale subțiri și a particulelor osoase autogene, ilustrează modul în care poate fi controlat volumul augmentat și susținut procesul de regenerare osoasă.
Această arhitectură favorizează vascularizarea rapidă și stabilitatea volumului augmentat, fiind asociată cu rate reduse de resorbție comparativ cu grefele corticale compacte. În studii prospective privind augmentarea verticală cu os autogen, precum cele raportate de De Stavola și Tunkel [4], resorbția a fost raportată sub 10%, sugerând o predictibilitate mai bună a dimensiunilor crestei reconstruite. Aceste date susțin utilizarea abordărilor tridimensionale în cazurile selectate, inclusiv în contexte în care se ia în considerare plasarea simultană a implantului.
Un alt element esențial este managementul țesuturilor moi. Capacitatea de a obține o închidere fără tensiune a lamboului influențează direct stabilitatea augmentării și evoluția vindecării. Calitatea țesuturilor și posibilitatea de mobilizare pot modifica semnificativ strategia chirurgicală.
Alegerea biomaterialelor și a sistemelor de stabilizare completează această ecuație. Utilizarea unei membrane, a structurilor de susținere sau a dispozitivelor de fixare trebuie corelată cu tipul defectului și cu obiectivul reconstrucției, astfel încât procesul de regenerare osoasă să se desfășoare într-un mediu predictibil.
Fig. 1 Defect osos combinat, cu deficit vertical și orizontal, înainte de reconstrucție.
Fig. 2 Reconstrucție tridimensională a crestei, cu stabilizarea volumului augmentat și inserarea implantului.
Cum se conturează augmentarea 3D a crestei în jurul implantului
Augmentarea 3D a crestei cu plasarea simultană a implantului presupune integrarea, în aceeași intervenție, a poziționării implantului, reconstrucției volumului osos și managementului țesuturilor moi, într-un echilibru atent între stabilitatea mecanică și procesele biologice.
Inserarea implantului este primul pas decisiv în acest proces. Implantul este ancorat în osul rezidual disponibil, în zonele în care există suficientă densitate pentru a obține stabilitate primară. Zonele în care volumul osos este insuficient rămân descoperite și definesc spațiul care urmează să fie reconstruit. În jurul implantului se adaugă materialul de augmentare, care completează defectul și reface conturul crestei atât pe lățime, cât și pe înălțime. Volumul este modelat cu atenție, astfel încât să susțină poziția implantului și rezultatul protetic urmărit.
Pentru ca regenerarea osoasă să decurgă în condiții favorabile, acest volum trebuie să rămână stabil pe toată durata vindecării. Membrana este poziționată peste materialul de augmentare pentru a proteja zona și pentru a limita migrarea țesuturilor moi. În funcție de tipul defectului, pot fi utilizate sisteme de fixare sau tehnici de reconstrucție tridimensională care mențin forma și împiedică colapsul volumului creat.
Țesuturile moi sunt adaptate peste zona augmentată, iar închiderea fără tensiune devine un moment critic al intervenției. Modul în care lamboul este mobilizat și suturat influențează direct protecția augmentării și evoluția vindecării. Pe parcursul vindecării, implantul și volumul augmentat evoluează împreună. Stabilitatea inițială, protecția spațiului de regenerare și calitatea țesuturilor moi contribuie la formarea osului nou în jurul implantului.
Această abordare este rezervată situațiilor în care aceste condiții pot fi controlate intraoperator, iar selecția atentă a cazurilor rămâne esențială pentru obținerea unui rezultat stabil pe termen lung. În acest context, eficiența vine din modul în care planificarea, execuția și adaptarea intraoperatorie se susțin reciproc, în funcție de particularitățile fiecărui caz.
Aceste decizii, de la selecția cazurilor până la execuția chirurgicală și controlul vindecării, sunt analizate aplicat în workshopul susținut de Dr. Ramon Gomez Meda, în cadrul ImplantoDays 2026. Atelierul propune o perspectivă clinică detaliată asupra augmentării 3D a crestei cu plasarea simultană a implantului, cu accent pe deciziile intraoperatorii, managementul țesuturilor moi, designul lamboului, selecția membranei și prevenirea complicațiilor, în contextul unor protocoale adaptate realității din cabinet.
De ce este augmentarea 3D cu plasarea simultană a implantului o tehnică solicitantă
Augmentarea 3D a crestei cu plasarea simultană a implantului presupune gestionarea simultană a mai multor procese care, în mod obișnuit, sunt tratate separat. Stabilitatea implantului, integrarea volumului augmentat și vindecarea țesuturilor moi evoluează în paralel, iar orice dezechilibru între acestea poate influența rezultatul final.
Dificultatea apare încă din momentul obținerii stabilității inițiale. Implantul trebuie să fie suficient de bine ancorat în osul rezidual, în timp ce zonele augmentate depind de stabilitatea materialului și de capacitatea organismului de a genera os nou. Această combinație creează un context în care fiecare decizie intraoperatorie are un impact direct asupra evoluției ulterioare.
Menținerea volumului creat reprezintă un alt punct sensibil. Spațiul destinat regenerării trebuie să rămână stabil pe toată durata vindecării, iar orice micromișcare sau expunere poate compromite rezultatul. În același timp, protecția acestui spațiu depinde în mod direct de calitatea și comportamentul țesuturilor moi.
Managementul lamboului devine, astfel, un element critic în stabilitatea întregului ansamblu. Obținerea unei închideri fără tensiune, adaptată la volumul augmentat, influențează direct riscul de complicații. Dehiscența sau expunerea membranei pot apărea chiar și în cazuri corect planificate, dacă relația dintre volum și țesuturi nu este controlată cu atenție.
Selecția cazurilor rămâne, în acest context, una dintre cele mai importante provocări. Nu toate defectele osoase permit integrarea acestor etape într-o singură intervenție, iar diferența dintre un caz favorabil și unul cu risc crescut este uneori subtilă. Experiența operatorului și capacitatea de a anticipa evoluția biologică a cazului devin esențiale în luarea acestor decizii și în adaptarea protocolului intraoperator.
De ce această abordare câștigă tot mai mult interes în practică
Interesul pentru augmentarea 3D a crestei cu plasarea simultană a implantului a crescut pe măsură ce presiunea pentru tratamente mai eficiente a devenit tot mai prezentă în practica zilnică. Posibilitatea de a reduce numărul intervențiilor și durata totală a tratamentului schimbă modul în care sunt gândite planurile terapeutice, mai ales în cazurile în care pacientul își dorește soluții mai rapide și mai previzibile.
În paralel, evoluția tehnicilor de reconstrucție și a biomaterialelor a permis un control mai bun al volumului și al stabilității în timpul vindecării. Acest progres a făcut ca integrarea etapelor într-o singură intervenție să devină o opțiune luată în calcul mai frecvent, în contexte în care anterior era evitată.
În același timp, planificarea digitală și înțelegerea mai bună a proceselor biologice contribuie la o abordare mai precisă a acestor cazuri. Rezultatul este o schimbare treptată de perspectivă, în care eficiența este asociată tot mai mult cu integrarea controlată a etapelor, și mai puțin cu simpla reducere a acestora.
Pe măsură ce această abordare este integrată în tot mai multe planuri de tratament, devine evident că diferențele dintre cazuri nu pot fi anticipate complet în faza de planificare. Limitele defectului, stabilitatea disponibilă și răspunsul tisular capătă relevanță reală abia în timpul intervenției. Tocmai această dimensiune clinică, în care fiecare caz vine cu propriile variabile, transformă augmentarea 3D cu plasarea simultană a implantului într-o tehnică care se înțelege cu adevărat prin expunere directă la situații reale.
Aceste situații sunt analizate aplicat în workshopul susținut de Dr. Ramon Gomez Meda, în cadrul ImplantoDays 2026. Atelierul urmărește modul în care augmentarea 3D a crestei poate fi integrată cu plasarea simultană a implantului într-un protocol coerent, adaptat realității din cabinet.
În cadrul workshopului, participanții vor aprofunda:
● principiile augmentării osoase tridimensionale și modul în care acestea se aplică în creșterea verticală și orizontală a crestei;
● selecția cazurilor, indicațiile și limitele acestei abordări în funcție de contextul clinic;
● planificarea tratamentului și protocolul chirurgical pas cu pas pentru augmentare 3D cu plasarea simultană a implantului;
● managementul țesuturilor moi, tehnicile de avansare a lamboului și obținerea unei închideri primare stabile;
● selecția membranelor, utilizarea biomaterialelor și a sistemelor de fixare în funcție de tipul defectului;
● prevenirea și gestionarea complicațiilor asociate acestor proceduri.
Atelierul include și o componentă practică, în care participanții vor lucra pe modele experimentale, exersând etape esențiale precum gestionarea lamboului, poziționarea implantului, utilizarea membranelor și realizarea unei închideri corecte.
Integrarea acestor etape într-un singur timp chirurgical presupune o corelare atentă între planificare, execuție și controlul vindecării. Modul în care aceste decizii sunt luate și adaptate intraoperator influențează predictibilitatea rezultatului și stabilitatea pe termen lung.
ImplantoDays s-a conturat, de la o ediție la alta, ca un spațiu de formare în care protocoalele clinice sunt discutate în raport cu experiența reală din cabinet. Ediția din 2026, organizată în Poiana Brașov, oferă medicilor posibilitatea de a participa atât fizic, cât și online, cu acces la conținutul congresului indiferent de locație. Detaliile despre participare și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: congres.implantodays.ro.
Pe lângă workshopul susținut de Dr. Ramon Gomez Meda – „În căutarea eficienței: augmentarea 3D a crestei cu plasarea simultană a implantului”, ediția din 2026 include și alte ateliere practice care completează perspectiva interdisciplinară a congresului:
● Workshop I: Dr. Helder Moura – „În căutarea esteticii: gestionarea cazurilor complexe de implanturi și proteze”
● Workshop II: Dr. Fernando Duarte – „Provocând limitele chirurgiei orale și implantologiei”
● Workshop IV: Dr. Alexandru Spînu – „Regenerare osoasă ghidată: simplă și previzibilă”
● Workshop V: Dr. Mihnea Cafadaru – „Îmbunătățirea țesuturilor moi în implantologia dentară”
ImplantoDays rămâne un cadru dedicat medicilor care caută soluții aplicabile în practica zilnică, cu accent pe integrarea chirurgiei, biologiei și proteticii într-un parcurs clinic coerent.
Întrebări frecvente despre augmentarea 3D
1. Se poate realiza augmentarea osoasă cu plasarea simultană a implantului?
Da, în anumite situații clinice. Este necesar un volum minim de os rezidual care să permită obținerea stabilității primare, iar defectul trebuie să poată fi reconstruit controlat în jurul implantului.
2. Ce înseamnă augmentarea 3D a crestei?
Augmentarea 3D presupune reconstruirea volumului osos în mai multe direcții, atât orizontal, cât și vertical, pentru a crea un suport adecvat inserării implantului și pentru a susține rezultatul protetic final.
3. Ce înseamnă adiția de os în implantologie?
Adiția de os este termenul utilizat frecvent pentru procedurile de augmentare osoasă. Acestea urmăresc refacerea volumului osos pierdut, astfel încât implantul să poată fi inserat într-o poziție stabilă și corectă din punct de vedere funcțional și estetic.
4. Care sunt avantajele augmentării 3D cu plasarea simultană a implantului?
Principalul avantaj este reducerea numărului de intervenții chirurgicale și a duratei totale a tratamentului. În cazurile bine selectate, această abordare permite integrarea etapelor într-un singur timp chirurgical, cu un control atent asupra rezultatului.
5. Este augmentarea 3D a crestei cu implant simultan potrivită pentru orice pacient?
Nu toate cazurile permit această abordare. Defectele extinse, lipsa stabilității inițiale sau condițiile locale nefavorabile pot impune realizarea tratamentului în etape separate.
6. Care sunt riscurile augmentării 3D cu plasarea simultană a implantului?
Riscurile includ instabilitatea volumului augmentat, expunerea membranei sau afectarea procesului de vindecare, mai ales în situațiile în care țesuturile moi nu sunt gestionate corect sau selecția cazului nu este adecvată.
7. Cât de importantă este experiența medicului în augmentarea 3D cu implant simultan?
Experiența clinică are un rol esențial. Deciziile intraoperatorii și capacitatea de a adapta protocolul la particularitățile fiecărui caz influențează direct predictibilitatea și stabilitatea rezultatului pe termen lung.
Bibliografie:
[1] Sanz-Sánchez I. et al. Effectiveness of Lateral Bone Augmentation on the Alveolar Crest Dimension: A Systematic Review and Meta-analysis. Journal of Dental Research, 2015.
[2] Urban I.A. et al. Vertical Ridge Augmentation and Soft Tissue Reconstruction of the Anterior Atrophic Maxillae: A Case Series. International Journal of Periodontics & Restorative Dentistry, 2019.
[3] Sanz-Sánchez I. et al. Complications in bone-grafting procedures: Classification and management. Periodontology 2000, 2022.
[4] De Stavola L, Tunkel J. Results of Vertical bone augmentation with autogenous bone block grafts and the tunnel technique: A clinical prospective study. Int J Periodontics Restorative Dent. 2013;33:651–659.
